Acasă Actualitate Focar familial de botulism în Oradea: șase persoane internate după ce au...

Focar familial de botulism în Oradea: șase persoane internate după ce au consumat produse din porc preparate în gospodărie

69
0

Un focar familial de botulism a fost identificat în municipiul Oradea, după ce șase membri ai aceleiași familii au ajuns la spital cu simptome specifice acestei intoxicații alimentare severe. Potrivit informațiilor transmise de Direcția de Sănătate Publică Bihor, pacienții au fost internați pe 14 martie 2026 în secția de boli infecțioase a Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, iar autoritățile sanitare au declanșat imediat o anchetă epidemiologică.

Investigația epidemiologică arată că, la sfârșitul lunii decembrie 2025, familia a cumpărat un porc de la o persoană din județul Bihor. Animalul a fost sacrificat în gospodăria vânzătorului, iar carnea a fost transportată la locuința unuia dintre membrii familiei din Oradea, unde au fost preparate mai multe produse tradiționale din carne, printre care șuncă, cârnați, caltaboș și slănină. Conform datelor preliminare, șunca a început să fie consumată în jurul datei de 24 februarie 2026.

Primele simptome au apărut progresiv începând cu 10 martie 2026, iar pe 14 martie toți cei șase membri ai familiei s-au prezentat la spital pentru evaluare medicală, fiind ulterior internați. Cazurile sunt distribuite pe mai multe grupe de vârstă: o persoană între 15 și 24 de ani, una între 35 și 44 de ani, două între 45 și 54 de ani, una între 65 și 74 de ani și o persoană cu vârsta de peste 75 de ani. Dintre pacienți, patru sunt bărbați și două femei.

După confirmarea suspiciunii de botulism, Direcția de Sănătate Publică Bihor a declanșat imediat procedurile de control și a informat instituțiile competente. A fost notificată Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor, iar situația a fost comunicată și către Institutul Național de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății. În paralel, autoritățile medicale au făcut demersuri pentru identificarea de ser antibotulinic, necesar tratamentului pacienților.

Serul a fost obținut cu sprijinul unor unități medicale din județele Timiș, Arad și Hunedoara și a fost administrat pacienților internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. În prezent, toate cele șase persoane se află sub supraveghere medicală, iar starea lor este stabilă. Pentru confirmarea diagnosticului, probele biologice recoltate de la pacienți au fost trimise pentru analiză la Institutul Cantacuzino din București.

Specialiștii atrag atenția că botulismul este o intoxicație alimentară gravă, provocată de toxina bacteriei Clostridium botulinum, care poate apărea mai ales în cazul alimentelor conservate sau preparate necorespunzător. Pentru prevenirea unor astfel de situații, autoritățile recomandă respectarea regulilor de siguranță alimentară atunci când se pregătesc conserve sau produse tradiționale în gospodărie.

Printre măsurile recomandate se numără sterilizarea corectă a conservelor de casă și păstrarea lor în condiții adecvate, evitarea consumului de alimente cu ambalaj deteriorat, capac bombat sau miros suspect și verificarea atentă a aspectului, gustului și mirosului produselor înainte de consum. De asemenea, specialiștii recomandă ca alimentele conservate să fie fierte cel puțin zece minute înainte de consum, iar produsele perisabile să fie păstrate la frigider și consumate în termenul de valabilitate. Medicii mai atrag atenția că mierea de albine nu trebuie administrată copiilor sub vârsta de un an, din cauza riscului de botulism infantil.

Cazul din Oradea readuce în atenție importanța respectării regulilor de igienă și siguranță alimentară atunci când sunt preparate produse tradiționale în gospodării, mai ales în perioada de după sacrificarea porcilor. Conform DR. Rahota Daniela