Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea trecută, la un autoturism aflat pe strada Matei Corvin din Oradea, intervenția pompierilor desfășurându-se între orele 23:00 și 00:15.
Potrivit primelor informații, focul ar fi pornit după ce mașina s-a izbit de un bloc de beton. La sosirea echipajelor, autoturismul era deja cuprins în totalitate de flăcări, incendiul manifestându-se violent.
Șoferul a reușit să scape din vehicul înainte ca focul să se extindă complet, fiind ajutat de un prieten aflat în zonă în momentul producerii incidentului.
Deși nu a suferit arsuri, conducătorul auto a fost rănit în urma impactului. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD, fiind ulterior transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor pentru investigații suplimentare.











