Acasă Politica Primele nume din Guvernul Tomac

Primele nume din Guvernul Tomac

235
0

Premierul desemnat Eugen Tomac continuă negocierile pentru formarea viitorului Executiv, iar cinci portofolii ministeriale par deja stabilite, potrivit unor surse politice citate de Libertatea. Printre numele care și-au exprimat acordul de a face parte din noul Cabinet se regăsesc și două propuneri considerate surprinzătoare pentru Ministerul Muncii și Ministerul Dezvoltării.

Nominalizat de președintele Nicușor Dan pe 4 iunie pentru funcția de prim-ministru, Eugen Tomac are la dispoziție zece zile pentru a prezenta Parlamentului programul de guvernare și echipa de miniștri care va solicita votul de încredere.

Încă de la desemnare, Tomac a anunțat că intenționează să propună un executiv format în principal din specialiști și profesioniști, descriindu-l drept „un Guvern tehnic”.

Cinci persoane și-au confirmat participarea în viitorul cabinet:

  • Ministerul Afacerilor Externe – Luca Niculescu
  • Ministerul Educației – Sorin Costreie
  • Ministerul Culturii – Adrian Papahagi
  • Ministerul Muncii – Diana Morar
  • Ministerul Dezvoltării – Vladimir Ionaș

Ultimele două nominalizări sunt considerate cele mai neașteptate din lista aflată în lucru.

În ceea ce privește celelalte ministere, discuțiile sunt încă în desfășurare. Surse apropiate negocierilor susțin că numele vehiculate anterior pentru Ministerul Sănătății, respectiv Ștefan Busnatu și Cătălin Cîrstoiu, nu mai sunt luate în calcul în acest moment.

Viitorul Executiv ar urma să fie format din 16 ministere, iar lista completă a miniștrilor ar putea fi prezentată liderilor formațiunilor politice la începutul săptămânii viitoare.

Formarea noului guvern vine după o perioadă de instabilitate politică începută în aprilie, când PSD și-a retras sprijinul pentru cabinetul condus de Ilie Bolojan. Ulterior, moțiunea de cenzură susținută de PSD și AUR a fost adoptată în Parlament, ceea ce a dus la căderea Guvernului Bolojan.După mai multe săptămâni de consultări politice desfășurate la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru formarea unui nou cabinet.