Compania de Apă Oradea anunță că, luni, 23 martie 2026, în intervalul 08:00 – 16:00, alimentarea cu apă potabilă va fi sistată în anumite zone din municipiu. Măsura este necesară pentru realizarea lucrărilor de racordare la noua rețea de apă, parte a proiectului privind construirea pasajului rutier denivelat de pe centura Oradea, la intersecția cu centura Oșorhei.
În acest interval, vor fi afectați consumatorii de pe strada Ogorului, pe tronsonul dintre strada Ciheiului și zona Metro, locuitorii din cartierul Tineretului, precum și o parte din Calea Clujului, între strada Timișoarei și intersecția cu strada Lascăr Catargiu.
Reprezentanții companiei își cer scuze pentru disconfortul creat și recomandă locuitorilor din zonele vizate să își asigure din timp rezervele necesare de apă.
De asemenea, după reluarea furnizării, există posibilitatea ca apa să fie ușor tulbure pentru o perioadă scurtă. În aceste condiții, se recomandă utilizarea acesteia doar pentru uz casnic până la limpezire.
Compania de Apă Oradea mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și cooperare.










